Înaintea celei de-a cincea partide de la revenirea pe banca tehnică a Stelei, Mihai Stoichiță nu reușește să alcătuiască o linie de fund fără să fie nevoit să apeleze la improvizații. Problemele sunt, ca și în meciurile precedente, pe postul de fundaș dreapta, acolo unde „Lippi” va apela fie la Martinovic, fie la Geraldo Alves. Primul s-a resimțit ieri după ce s-a antrenat cu echipa.
Martinovici, reprofilat din fundaș central de când a venit la Steaua, s-a accidentat în meciul cu „U” Cluj, la mijlocul lui martie, și nu a mai făcut niciun antrenament complet de atunci. Sârbul s-a pregătit ieri separat de restul lotului, însă cu o zi înainte se antrenase cot la cot cu colegii. Maritinovic a resimțit însă dureri în locul în care s-a accidentat și a fost menajat ieri, însă dacă se va putea antrena azi atunci el devine favorit să evolueze ca fundaș dreapta în meciul de duminică din Giulești.
Bicfalvi nu s-a antrenat nici ieri
Dacă nu, Stocihiță mai are două opțiuni. Îl poate utiliza din nou pe Geraldo ca fundaș dreapta, așa cum s-a întâmplat și în partida cu Vaslui. Însă prestația portughezului a fost una modestă. O altă soluție mai e reprezentată de Ovidiu Dănănae, care e apt și în ultima partidă din Ghencea a luat loc pe banca de rezerve.
Veștile nu sunt bune nici dinspre Eric Bicfalvi. „Pictorul” a mai fost utilizat ca fundaș dreapta și a dat randament bun pe acest post, dar acum nu are nicio șansă să prindă jocul din Giulești pentru că e accidentat și ieri nu s-a pregătit deloc cu echipa. Indiferent dacă va juca Martinovic, Geraldo sau Dănănae, titularul postului de fundaș dreapta va trebui să le facă față celor doi jucători adverși care vor evolua pe partea lor, Bozovic și Deac, adică doi dintre remarcații Rapidului în ultimele jocuri.
Fundașii dreapta din mandatul lui Stoichiță
ETAPA MECIUL JUCĂ‚TORUL DE MESERIE Et. 24 Pandurii – Steaua Geraldo fundaș central Et. 25 Steaua – Sportul Bicfalvi mijlocaș la închidere Et. 26 Oțelul – Steaua Bicfalvi mijlocaș la închidere Et. 27 Steaua – Vaslui Geraldo fundaș central
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER